Salutare iubitorilor de materiale naturale!
Noi suntem Lőrincz și Alexandra: părinți, designeri, croitori, antreprenori și creatorii din spatele brandului Odiseea lui Artur.
Mai mult decât o simplă denumire, Odiseea lui Artur este un simbol al călătoriei noastre ca familie și povestea fiecărei piese pe care o creăm în micul nostru atelier din Târgu Mureș. Sursa de inspirație este micul explorator, în jurul căruia prinde contur povestea și iau naștere colecțiile.
De la primul contur pe hârtie până la ultima cusătură, produsele reflectă pasiunea noastră pentru design modern și autentic. Ne dorim să aducem bucurii familiilor care aleg să poarte creațiile noastre, realizate din materiale premium - muselină, in, lână fiartă fiind doar câteva din cele mai apreciate pentru calitățile lor .
Țesăturile le alegem cu grijă, având în vedere nu doar aspectul estetic, ci și rezistența la uzură și calitățile lor naturale. În calitate de părinți, înțelegem importanța siguranței pentru cei mici, așa că ne asigurăm că fiecare material este blând cu pielea lor sensibilă.
Alăturați-vă odiseei și descoperiți creațiile de designer pentru întreaga familie!